Manifestaţii uriaşe împotriva Guvernului rus au zguduit sâmbătă regiunea Habarovsk, în Extremul Orient, după arestarea unui guvernator popular şi înlocuirea sa, săptămâna aceasta, cu un om numit de Kremlin, care nu a trăit niciodată în regiune, relatează AFP.

Locuitorii din Habarovsk, în apropiere de frontiera cu China, au ieşit în masă în stradă după arestarea, la 9 iulie, a guvernatorului regional Serghei Furgal, acuzat de crime şi destituit luni.

Este vorba despre unele dintre cele mai importante manifestaţii împotriva Guvernului Rusiei din ultimii ani, iar Kremlinul a acuzat săptămâna aceasta că ele sunt alimentate de activişti din opoziţie din afara regiunii.

Zeci de mii de persoane au mărşăluit pe străzi, la Habarovks, agitând steagul regional şi banderole şi scandând slonaguri ostile preşedintelui Vladimir Putin, iar maşini care treceau claxonau în semn de susţinere.

Manifestanţi s-au adunat în faţa sediului administraţiei regionale, în Piaţa Lenin, urlând ”Libertate!” şi ”Putin, demisia!”.

Poliţişti care purtau măşti le-au permis manifestanţilor să defileze - în pofida unei interdicţii a adunărilor publice, în cadrul măsurilor în lupta împotriva covid-19.

Potrivit unor oficiali de la Habarovsk, la manifestaţie au participat aproximativ 6.500 de persoane.

Însă presa care susţine opoziţia pe reţele de socializare a estimat că la manifestaţii au participat 90.000 de oameni.

Potrivit unor jurnalişti de la faţa locului, aceasta a fost cea mai importantă manifestaţie de când au început protestele, în iulie.

Autorităţile au anunţat că cel puţin 10.000 de persoane au participat la manifestaţii asemănătoare la 11 şi la 18 iulie, însă presa locală şi lideri ai opoziţiei au estimat că la manifestaţii au participat 35.000 şi 50.000 de oameni.

Mihail Degtiarev, în vârstă de 39 de ani, un deputat din Duma de Stat, numit luni guvernatori interimar de către preşedintele rus Vladimir Putin, a sosit a doua zi la Habarovsk.

Condus la Moscova, unde a fost plasat în detenţie provizorie, Furgal este cercetat cu privire la crime pe care le-ar fi comis în urmă cu peste 15 ani, pe când era un om de afaceri.

Susţinătorii săi văd în acest dosar o încercare de a neutraliza un adversar al Patridului Rusia Unită al lui Putin. Un membru al partidului LPDR, Furgal a fost ales guvernator împotriva candidatului Kremlinului.

sursa: news.ro