China a criticat miercuri retragerea Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), apreciind că această decizie urmează să aibă consecinţe grave asupra ţărilor în curs de dezvoltare, relatează Reuters.

Beijingul îndeamnă comunitatea internaţională să-şi consolideze susţinerea faţă de OMS, a subliniat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Zhao Lijian.

Directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus s-a retras în ultimul moment de la un colocviu prin videoconferinţă orgamizat de Chatham House de la Londra, la care urma să participe miercuri.

Organizatorii acestui eveniment au anunţat că directorul OMS urma să ia parte la o serie de reuniuni legate de notificarea de către Statele Unite a retragerii lor din OMS. Această explicaţie nu a fost confirmată de secretariatul OMS de la Geneva.

Donald Trump a anunţat la 29 mai că pune capăt relaţiilor Statelor Unite cu OMS din cauza crizei covid-19, apreciind că instituţia a devenit o ”marionetă” a Chinei.

Locatarul Casei Albe a notificat în mod oficial ONU cu privire la decizia sa marţi.

Retragerea Statelor unite din OMS ar urma să intre în vigoare la 6 iulie 2021, a anunţat ONU.

Rivalul lui Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie, fostul vicepreşedinte american Joe Biden, a anunţat că va anula decizia acestuia ”în prima zi” a preşedinţiei sale, în cazul unei victorii.

Sursa: news.ro