În urma unei slujbe care a avut loc pe 10 mai la o biserică baptistă din Frankfurt, au fost depistate peste 40 de cazuri de infecție cu COVID-19 printre persoanele care au asistat la ceremonia religioasă, notează BBC.

Oficialii bisericii spun că au respectat regulile de distanțare socială și au dezinfectat clădirea înaintea serviciului. “Regulile au fost respectate în timpul slujbei din 10 mai”, a precizat, pentru presa din Germania, Wladimir Pritzkau, șeful adjunct al adunării evanghelice baptiste creștine din Frankfurt.

Chiar și așa, zeci de persoane care au participat la acea slujbă religioasă au fost depistate ulterior pozitive la coronavirus. Dintre acestea, șase au fost internate. După relaxarea restricțiilor de la 1 mai, în landul Hessa, de care aparține orașul Frankfurt, persoanele care participă la serviciile religioase trebuie să păstreze distanța socială de 1,5 m și să aibă asigurat din partea bisericii dezinfectant pentru mâini.

Germania a înregistrat un număr relativ redus de cazuri COVID-19 și decese – 177.850, respectiv 8.216, potrivit Institutului Robert Koch, un organism federal de sănătate. Acest lucru a permis țării să relaxeze restricțiile în ultimele două săptămâni. Magazinele au fost redeschise, copiii s-au întors la școală, iar meciurile din Bundesliga au fost reluate.