China profită de retragerea treptată a SUA din sistemul multilateral și dezinteresul administrației Trump față de organizațiile internaționale și își plasează pionii și candidații în punce strategice, inclusiv la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), arată publicația franceză Le Figaro într-o anchetă.

Beijingul a făcut o politică de stat în ultimele decenii din investiții și cumpărarea de active în statele africane în schimbul accesului la resursele naturale. Un exemplu – China a finanțat integral sediul Uniunii Africane, iar sprijinul Africii a fost decisiv pentru ca Beijingul să-și impună la OMS pionul: Tedros Adhanom Ghebreyesus, un fost membru al Partidului Comunist din Etiopia, potrivit Le Figaro.

Primul african la conducerea OMS, el a evitat orice critică la adresa Chinei, în ciuda faptului că Beijingul a luat extrem de târziu măsuri pentru evitarea răspândirii coronavirusului în întreaga lume. Alegerea sa la șefia OMS a fost contestată chiar de societatea civilă din Etiopia și o parte a clasei politice care i-a reproșat trecutul politic în Partidul Comunist, o organizație extrem de violentă în anii 80.

De altfel, OMS este suspectată atât de SUA, cât și de multe state europene că a minimalizat numărul deceselor din Wuhan pentru a nu supăra China.

Mai mult, Donald Trump a amenințat că SUA, cel mai mare contributor la bugetul OMS, va opri finanțarea în semn de protest față de atitudinea fățiș pro-chineză a directorului organizației, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Administrația americană reproșează OMS că a subestimat grav pandemia de coronavirus și a devenit ”complice” al operațiunilor Chinei de manipulare a datelor publice.

De altfel, sub presiunea Chinei, OMS nu a declarat urgență internațională decât la finalul lunii ianuarie, la aproape două luni de la apariția primelor cazuri în Wuhan. Mai mult, OMS a criticat SUA pentru decizia de a închide frontierele pentru călătorii veniți din China. Mai mult, președintele OMS a felicitat public, în mai multe rânduri, autoritățile chineze pentru modul în care au gestionat criza, deși în spațiul public au apărut dovezi clare ale mușamalizării de către Partidul Comunist Chinez a dimensiunii reale a epidemiei.

Influența Chinei la ONU și la OMS – organizație satelit a ONU – a devenit extrem de puternică, arată Le Figaro. În plină expansiune, încă de la debutul anilor 2010, China încearcă neîncetat să ocupe un loc cât mai proeminent pe scena internațională

Una dintre metodele prin care China își sporește influența e plasarea în poziții – cheie a candidaților săi. Astfel, China controlează indirect și FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU), comisia pentru dezvoltare industrială, comisia de telecomunicații internaționale și OMS. Precedentul director al OMS a fost chinez, iar etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, actualul șef al organizației, este un prieten recunoscut al Beijingului, potrivit Le Figaro. Până de curând, China a controlat și Interpol.

”China e pe cale să preia controlul ONU”, avertizează un diplomat francez cu experință la Națiunile Unite.

Cum reușește China să își impună oamenii în poziții strategice? Unul dintre instrumentele Beijingului este alianța cu un mare bloc de țări africane care au suficiente voturi pentru a trece inițiativele favorabile Chinei. Așa s-a întâmplat în bătălia diplomatică pentru căile maritime din Marea Chinei sau cu accesul la tehnologia 5G. ”Scopul Chinei e de a impune o nouă politică la ONU, una dintre ținte fiind eliminarea moțiunilor care apără drepturile omului. Ei vor să construiască o coaliție anti-drepturile omului și anti-occidentală, alături de aliații lor”, a declarat pentru Le Figaro un alt diplomat francez.

Etiopia – țara de origine a actualului șef al OMS – are o importanță strategică maximă pentru China. Foști marxiști, actualii lideri politici etiopieni au legături extrem de puternice cu China, care investește masiv în țara care are o rată de creștere economică anuala constantă de 9%.