Agenția spațială rusă, Roscosmos, l-a acuzat marți pe președintele american Donald Trump că pornește un precedent în baza căruia vor putea fi preluate alte planete, prin semnarea unui ordin executiv care subliniază politica SUA în privința mineritului comercial în spațiu, informează New York Times, care citează Reuters.

Ordinul executiv, despre care Roscosmos spune că dăunează domeniului cooperării internaționale în spațiu, a fost semnat luni.

Actul spune că SUA ar trebui să caute să negocieze "înțelegeri multilaterale și acorduri cu state străine privind operațiuni sustenabile, publice sau private, de recuperare și utilizare a resurselor din spațiu".

Documentul mai spune că cetățenii americani ar trebui să aibă dreptul de a desfășura o astfel de activitate și că "spațiul cosmic este, din punct de vedere legal și fizic, un domeniu unic de activitate umană, și că SUA nu îl vede ca pe un domeniu public (Global common)".

„Global commons" este un termen folosit în mod obișnuit pentru a descrie domeniile de resurse internaționale, supranaționale și globale în care se găsesc resurse de fond comun, precum cele minerale din pământ împărțite de țări, oceanele, atmosfera sau spațiul cosmic.

Roscosmos a anunțat că acest ordin pune SUA în contradicție cu noțiunea că spațiul cosmic aparține tuturor oamenilor.

Tentativele de a expropria spațiul cosmic și planurile agresive de a obține teritorii aflate pe alte planele nu contribuie la realizarea unei cooperări de succes între state", a mai anunțat agenția spațială rusă.

Relațiile dintre SUA și Rusia sunt într-unul din cele mai slabe momente de după Războiul Rece, însă cooperarea în domeniul spațial a continuat între cele două țări.

Dmitry Peskov, purtător de cuvând la Kremlin, a spus reporterilor că "orice tentativă de a privatiza într-o formă sau alta spațiul cosmic - și îmi este greu să spun acum dacă acest act poate fi considerat o tentativă - ar fi inacceptabilă".

Digi24