Thailanda, unde au fost impuse mai multe restricţii începând de vineri, a raportat duminică 102 noi cazuri de infectare cu Covid-19 şi trei decese, totalul ajungând la 2.169 de îmbolnăviri şi 23 de morţi de la izbucnirea epidemiei aici, în luna ianuarie.

În urma măsurilor luate de autorităţi, inclusiv „cartierele roşii” din Bangkok şi Pattaya au fost închise, cluburile şi saloanele de masaj, iar turiştii nu au voie să intre în ţară.

Astfel, aproximativ 300.000 de lucrători sexuali au rămas fără locuri de muncă, unii ajungând să îşi continue activitatea pe străzi, ceea ce reprezintă un risc ridicat, scrie AFP.

Majoritatea celor din industria sexului din capitala Bangkok lucrau în baruri, relativ în siguranţă, pentru bacşişuri şi erau dispuşi să meargă acasă cu clienţii.

Când localurile au fost închise, mulţi s-au retras, aşteptând să treacă criza, alţii au ieşit pe străzi să lucreze.

La nivel global, de la depistarea coronavirusului în China, la finalul anului trecut, au fost raportate aproximativ 1,2 milioane de cazuri de infectare şi peste 64.000 de decese. Din totalul celor afectaţi de Covid-19, mai mult de 244.000 de oameni au fost vindecaţi.

 

Sursa: Stirileprotv