Președintele rus Vladimir Putin a făcut sâmbătă o baie de mulțime în Piața Roșie, luând cuvântul în fața câtorva mii de oameni veniți pentru a sărbători Ziua Moscovei, care a coincis cu intrarea în linie dreaptă a campaniei electorale pentru alegerile legislative din 18 septembrie, transmite EFE.

"Moscova și Rusia sunt două concepte indivizibile (...), fapt consolidat de-a lungul a sute de ani prin depășirea celor mai dure probe și prin obținerea de mari victorii", a spus Putin de la o tribună amplasată la numai câțiva metri de Kremlin.

Putin a profitat de aniversarea a 869 de ani de la întemeierea Moscovei pentru a inaugura o nouă linie de metrou și pentru a elogia activitatea primarului Capitalei ruse, Serghei Sobianin, unul dintre liderii partidului Kremlinului, Rusia Unită (RU). Putin s-a și urcat într-una dintre garnituri la stația Lujniki, situată în apropierea stadionului olimpic, și a circulat până în Piața Gagarin.

Moscova este "unul dintre cele mai frumoase orașe din lume" și "în fiecare an, atmosfera sa urbană este mai confortabilă", a spus Putin, originar din Sankt-Petersburg.

Acesta a fost prima participare la o întâlnire cu cetățenii a liderului de la Kremlin de la începerea campaniei electorale.

Sursa: Agerpres