Restricţiile asupra călătoriilor la distanţă care sunt în vigoare din ianuarie în provincia Hubei din China, epicentrul pandemiei de coronavirus, vor fi ridicate miercuri, se arată într-o informare a guvernului regional, citată de DPA, potrivit Agerpres.

Relaxarea călătoriilor în afara provinciei nu se va aplica deocamdată şi pentru Wuhan, oraşul unde a izbucnit pandemia, se mai menţionează în mesaj.

„Începând cu 25 martie, la miezul nopţii, controalele în trafic asupra celor care pleacă din Hubei vor fi eliminate, cu excepţia (oraşului) Wuhan”, adaugă informarea.

Însă numai locuitorii consideraţi sănătoşi vor putea într-o primă fază să se deplaseze liber. Autorităţile regionale au adăugat că vor reevalua situaţia din Wuhan, oraşul chinez cel mai puternic lovit, pe baza circumstanţelor viitoare.

Agenţia France Presse, care citează de asemenea autorităţile locale, relatează că restricţiile de călătorie pentru Wuhan ar urma să fie ridicate la 8 aprilie.

Această regiune cu 56 de milioane de locuitori a fost plasată în carantină la sfârşitul lunii ianuarie. Dar restricţiile sunt progresiv ridicate după o vizită în luna martie a preşedintelui Xi Jinping.

Numărul de noi cazuri a fost extrem de scăzut în ultimele săptămâni în Hubei, chiar dacă o contaminare suplimentară a fost raportat marţi la Wuhan de Ministerul Sănătăţii.

Persoanele care vor să intre sau să iasă din Hubei sau din Wuhan o vor putea face la datele prevăzute, dacă prezintă pe telefonul mobil un cod QR 'verde'. Oferit de autorităţi, el atestă că nu sunt infectate cu noul coronavirus.

Şcolile vor rămâne însă închise pentru moment. De luni,  locuitorii din Wuhan au permisiunea de a reveni la muncă, iar transportul public a fost reluat.

La nivel naţional, China a raportat marţi 78 de noi cazuri de COVID-19, dintre care 74 sunt persoane venite din străinătate. Această tendinţă ridică temeri privind un al doilea val de contagiune în ţară.

Şapte decese au fost înregistrate, toate la Wuhan, conform bilanţului oficial al Ministerului Sănătăţii.

În total, 427 de cazuri importate au fost semnalate în China. Aproape toate noile contaminări de pe teritoriul chinez vizează de acum aceste persoane care vin din afară, în contextul în care epidemia pare sub control în ţară.

Numeroase oraşe au adoptat reguli stricte pentru a-i pune în carantină pe nou-veniţi, inclusiv Beijingul.

Începând de luni, toate zborurile internaţionale către capitală sunt deviate spre alte aeroporturi chineze, unde pasagerii sunt supuşi unor controale sanitare sporite. Doar pasagerii testaţi negativ pot ajunge apoi în capitala chineză.

Autorităţile de la Beijing au anunţat marţi că orice persoane care ajunge în oraş va fi supusă unui test de depistare biologică începând de miercuri.

Cu peste 80.000 de cazuri şi 3.277 de decese înregistrate oficial, China este a doua cea mai îndoliată ţară din lume din cauza noului coronavirus, după Italia.