Victoria's Secret a fost vândută, la trei luni de când a ieșit la iveală că are pierderi uriașe și la o lună după ce proprietarul companiei mamă L Brands, Les Wexner, a anunțat că e dispus să renunțe la ea, în mijlocul unui scandal de hărțuire sexuală.

Compania a fost cumpărată de Sycamore Partners. Tranzacția a fost perfectată joi, scrie Business Insider, citat de libertatea.ro

Les Wexner a păstrat 45% din acțiuni, însă Sycamore Partners, cu 55% din acțiuni, va avea frâiele și va lua deciziile. Ce urmează pentru cel mai cunoscut producător de lenjerie intimă din lume (și cel mai mare din SUA)? Tăieri de costuri, magazine închise, tipare noi pentru lenjerie Analiști americani contactați de Business Insider, care au studiat modelul de afaceri – caracterizat drept “nemilos” – al celor de la Sycamore Partners, susțin că firma ar urma să treacă prin transformări uriașe.

Sycamore Partners ar lua în considerare tăieri masive de costuri, închiderea tuturor magazinelor care nu aduc profitul scontat, indiferent dacă sunt mai vechi sau proaspăt inaugurate – în România, Victoria’s Secretʼs și-a deschis butic abia în toamna anului trecut -, și, cel mai probabil, repoziționarea pe piață, prin transformarea totală a liniei de producție, dintr-una care pune accent pe sex-appeal,  într-una care pune accent pe confort și funcționalitate. Închiderea magazinelor ar duce, desigur, la concedieri. “Cu faima pe care Victoria’s Secret o are la nivel mondial și un grup semnificativ de clienți fideli, brandul are șanse foarte mari să redevină profitabil”, s-a limitat la a declara Stefan Kaluzny, unul dintre directorii Sycamore Partners, refuzând să detalieze planul de “revigorare” a companiei.