Fostul prim-ministrul al Australiei Tony Abbott a dezvăluit că autoritățile malaeziene de la cel mai înalt nivel au crezut încă de la începutul anchetei că în cazul dispariției zborului MH370 operat de Malaysia Airlines este vorba de un scenariu de sinucidere. Acesta reprezintă unul dintre cele mai mari mistere ale aviației.

Toby Abbott a spus că a fost destul de „limpede” pentru el că aeronava dispărută de pe radar în 2014 a fost „aproape sigur” prăbușită deliberat de pilot, potrivit News.com.au.

„Din câte am înțeles – am înțeles destul de clar – de la cel mai înalt nivel din guvernul Maleziei este că foarte, foarte devreme în anchetă, ei au crezut că a fost un scenariu sinucidere-crimă”, a spus fostul șef al guvernului australian.

„Nu o să spun cine ce a spus cui. Dar lăsați-mă să reiterez – Vreau să fiu cât se poate de clar – s-a înțeles, la nivelul cel mai înalt, că aici a fost aproape sigur vorba de un scenariu de sinucidere”, a subliniat fostul oficial. „O crimă în masă cauzată de sinuciderea pilotului”, a menționat acesta.

Pilotul zborului MH370 suferea de depresie

 

Nu este prima oară când o astfel de ipoteză este pusă în discuție în legătură cu dispariția avionului Malaysia Airlines. Teoria de groază a prins formă după ce s-a aflat că pilotul, Zaharie Ahmad Shad, în vârstă de 53 de ani, suferea de depresie. El ar fi devenit obsedat de două fotomodele după ce a soția lui l-a părăsit.

Un inginer a dezvăluit, în iunie 2019, pentru publicația The Atlantic că după ce a depresurizat avionul, pilotul probabil a înălțat aeronava brusc ceea ce a „accelerat efectele depresurizării, iar oamenii și-au pierdut cunoștința și au murit”.

Măștile de oxigen sunt create să reziste doar 15 minute, la o coborâre sub 4.000 de metri altitudine.

Pilotul are acces la oxigen în carlingă și ar fi putut zbura cu orele, în timp ce pasagerii erau la locurile lor, fără suflare.

Aceeași soartă ar fi avut și membrii echipajului, care au oxigen timp de 15 minute. Ei ar fi murit după ce și-au pierdut cunoștința, „fără să se chinuie în vreun fel, să se înece sau să rămână fără aer”.

„Noapte bună. Malaezia trei-șapte-zero” au fost ultimele cuvinte către controlorii de trafic aerian.

Anchetatorii au întocmit un raport de 495 de pagini

Căutările oficiale ale zborului MH370, conduse de Australia, China și Malaezia, au fost încheiate în ianuarie 2017 și au costat 150 de milioane de dolari. A doua operațiune s-a încheiat în 2018, în luna iulie, după 90 de zile de căutări în zadar pe fundul Oceanului Indian. Anchetatorii au întocmit atunci un raport de 495 de pagini.

Mai mult de 30 de bucăți din presupusa epavă ar fi fost colectate până acum.

Săptămâna trecută, experții au propus încă trei noi zone de căutare.

Zborul MH370 mergea din Kuala Lumpur către Beijing, pe 8 martie 2014, cu 239 de oameni la bord, atunci când a dispărut, în Oceanul Indian, și a devenit unul dintre cele mai mari mistere ale aviației.

sursa: digi24.ro