Un bărbat a murit încercând să-și salveze partenera de la înec, asta după ce tot el a aruncat-o în apele râului Fontanka, din Sankt Petersburg. Momentul în care o aruncă pe femeie în apă a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Presa rusă scrie că după ce a aruncat-o în râu, bărbatul a sărit în apă ca să o salveze, însă s-a dus la fund.

Femeia a fost scoasă din apă de către trecătorii care le-au sărit în ajutor, iar peste câteva ore scafandrierii au scos din apă cadavrul bărbatului.