Un cutremur cu magnitudinea de moment de 7,7 a avut loc marți în Marea Caraibilor. Seismul a avut loc la o adâncime de doar 10 kilometri, la ora locală 14:10.

Autoritățile jamaicane au anunțat că valul de tsunami este așteptat să aibă, în unele locuri, între 0,3 și un metru, relatează Jamaica Observer.

În Miami, oraș aflat la peste 500 de kilometri de insula Cuba, oamenii au simțit „vibrații” și mai multe clădiri au fost evacuate preventiv.

Institutul American de Geofizică (USGS) a revizuit magnitudinea de moment la 7,7 și la o distanță de 125 de kilometri de orașul Lucea din Jamaica.

Încă nu sunt informații cu privire la eventuale pierderi de vieți omenești sau de pagube.

sursa: digi24.ro