Un avion cu 135 de pasageri la bord a fost la un pas de a provoca o nouă tragedie aviatică în Iran, după ce a derapat în această dimineață de pe pista de aterizare și s-a prăbușit în mijlocul unei autostrăzi din orașul Mahshahr, sud-vestul provinciei Khuzestan, Aeronava aparține companiei aeriene Caspian Airlines.

Incidentul a avut loc la ora locală 7:50, din cauza unei probleme tehnice în echipamentul de aterizare al avionului, a informat ISNA. Sunt efectuate investigații suplimentare.

„Din fericire, toți pasagerii zborului Teheran-Mahshahr sunt în siguranță", a declarat Reza Jafarzadeh, purtătorul de cuvânt al Organizației Aviației Civile.

Amintim că la începutul lunii curente, un avion al unei companii ucrainene, cu peste 176 de persoane la bord, s-a prăbușit la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran, capitala Iranului, după ce a fost lovit de două rachete.