Agenţia de presă iraniană Fars a anunţat sâmbătă că Statele Unite îi blochează accesul la website, informează DPA, citat de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Fars a declarat că domeniul este blocat "de câteva ore".

Fars a fost informată printr-un e-mail că Oficiul de Control al Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a adăugat agenţia de presă pe lista sa de sancţiuni şi i-a blocat accesul, potrivit purtătorului de cuvânt.

Tehnicienii Fars lucrează pentru a încerca să obţină din nou accesul, a scris agenţia pe Twitter.

Fondată în 2005, Fars susţine că este independentă, dar de fapt este strâns aliată cu Corpul Gărzii Revoluţionare iraniene, notează agenţia germană de presă.

Din 2013, ea a fost o platformă pentru grupurile de opoziţie iraniene critice faţă de politicile moderate ale preşedintelui Hassan Rouhani şi acordul nuclear din 2015 între Teheran şi puterile mondiale.