Un avion al companiei germane Lufthansa care zbura din Germania spre Statele Unite s-a confruntat cu o alertă de incendiu deasupra Oceanului Atlantic şi a revenit în siguranţă la München, afirmă surse citate de publicaţia Bild.

Avionul, de tip Airbus A380, efectua cursa München – Miami. La bordul aeronavei erau 266 de pasageri şi membri ai echipajului.

Un purtător de cuvânt al companiei Lufthansa a declarat că avionul s-a confruntat cu o alertă de incendiu, astfel că piloţii au decis să revină în Europa.

Iniţial, piloţii au cerut aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, dar planul a fost schimbat, iar aeronava a aterizat în siguranţă pe Aeroportul din München, unde au fost aplicate măsuri speciale.

„Echipajul a activat sistemul de stingere a incendiilor după ce un senzor semnalase fum în spaţiul de bagaje. Nu se ştie dacă a fost o alertă falsă ori chiar a existat fum”, a declarat Michael Lamberty, purtătorul de cuvânt al companiei Lufthansa.

Autorităţile germane au declanşat o investigaţie în acest caz.

sursa: europafm.ro