Preşedintele american Donald Trump a îndemnat-o, miercuri, la Davos pe tânăra militantă ecologistă Greta Thunberg să-şi redirecţioneze atenţia de la SUA spre ţările care într-adevăr poluează mediul, relatează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

„Cred că Greta ar trebui să înceapă să se ocupe de celelalte ţări”, „mai poluante”, a spus Trump într-o conferinţă de presă în finalul participării sale la Forumul Economic Mondial din staţiunea elveţiană.

El a mărturisit totodată că i-ar fi plăcut „foarte mult” să o întâlnească pe adolescenta suedeză, cu care a avut de-a lungul timpului o serie de schimburi indirecte de replici.

„M-a învins în Time”, a menţionat preşedintele Statelor Unite, referindu-se la numirea de către revista americană a Gretei Thunberg ca personalitatea anului 2019.

Marţi, la Davos, în timp ce Greta i-a criticat pe liderii de afaceri şi politici că „nu fac nimic” pentru reducerea emisiilor şi a vorbit despre „evitarea Apocalipsei climatice”, Trump i-a criticat în discursul său pe „profeţii sfârşitului lumii”.

Întrebat miercuri dacă în opinia sa schimbarea climatică e o „farsă”, Trump a insistat că „nu, doar în unele aspecte”, pe care însă nu le-a precizat, şi a calificat drept „nerealiste” exigenţele militanţilor pentru mediu.