Un număr de 21 de cadeţi saudiţi care se pregăteau în Statele Unite vor fi expulzaţi în urma unei investigaţii referitoare la un atac armat efectuat de un ofiţer saudit, în care trei americani au fost ucişi la o bază navală din Florida despre care procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a afirmat că a fost un act de terorism, transmite Reuters.

Atacul, care a avut loc pe 6 decembrie, a complicat şi mai mult relaţiile dintre Statele Unite şi Arabia Saudită, într-o perioadă de tensiuni ridicate între SUA şi Iran, rivalul regional al saudiţilor.

Un ajutor de şerif l-a împuşcat mortal pe atacator, locotenentul secund în Forţele Aeriene Saudite Mohammed Saeed Alshamrani, în timpul incidentului de la baza Pensacola, Florida.

Barr a anunţat că 21 de cadeţi saudiţi ”au fost excluşi din programul de pregătire” în armata americană. Aceştia urmau ca luni seară să plece din Statele Unite, după ce o investigaţie a scos la iveală că aveau conturi pe reţelele sociale fie cu pornografie infantilă fie cu conţinut islamist extremist sau anti-american.

În timpul conferinţei de presă, Barr a spus că nu există dovezi privind susţinerea atacului de către alţi studenţi saudiţi sau că oricare dintre ei ar fi ştiut despre atac.

”A fost un act de terorism. Dovezile au arătat că trăgătorul era motivat de ideologia jihadistă. În cursul investigaţiei, am aflat că trăgătorul a postat pe 11 septembrie un mesaj care afirmă ”Numărătoarea inversă a început”.

Barr a adăugat că Alshamrani a vizitat monumentul comemorativ din New York City pentru victimele atacurilor din 11 septembrie 2001 şi a postat pe reţelele sociale mesaje anti-americane, anti-israeliene şi jihadiste, inclusiv cu două ore înainte de atacul său.

Arabia Saudită a oferit ”sprijin complet şi total” investigaţiei americane referitoare la incident, a precizat Barr.

Barr a mai spus că unul dintre saudiţi avea ”un număr semnificativ de astfel de imagini”, iar 14 ”aveau una sau două imagini, majoritatea postate într-o chat room de altcineva sau primite pe media socială.

Informaţiile au fost insuficiente pentru a declanşa acuzaţii penale, a spus Barr.

”Cu toate acestea, regatul Arabiei Saudite a stabilit că aceste materiale au demonstrat un comportament nepotrivit pentru un ofiţer în Royal Saudi Air Force şi în Royal Navy”, a spus Barr, adăugând că ”cei 21 de cadeţi au fost excluşi din programul de pregătire din armata americană şi că vor reveni în Arabia Saudită astăzi (luni n.r.)”.

Sursa: news.ro