Un fotograf a surprins momentul uimitor în care doi șoareci par să se angajeze într-o luptă cu „pumnii” pe platforma unei stații de metrou din Londra.

Sam Rowley și-a propus să fotografieze rozătoarele prezente mai peste tot în capitala britanică, așteptând pe platforma metroului cu camera pregătită, potrivit Evening Standard.

El a văzut cum șoarecii s-au luptat de câteva ori pentru mâncarea căzută de la pasageri. Dar, la un moment dat, fotograful a surprins perechea înlănțuită în bătălia pentru o firimitură. Câștigătorul a fugit apoi cu premiul.

Fotografia lui Rowley, intitulată „Cearta din stație”, a fost votată de public pentru a fi inclusă în competiția „Fotograful anului 2019” la categoria „animale sălbatice”.

 

Fanii își pot alege imaginea din cele 25 selectate de către Muzeul de Istorie Naturală din Londra, care organizează concursul.

Anul acesta, în competiție au fost înscrise 48.000 de fotografii din 100 de țări. Votul va fi finalizat pe data de 4 februarie 2020, când va fi desemnată și imaginea câștigătoare.

sursa: digi24.ro