Departamentul de Justiție al SUA a publicat un raport despre ancheta FBI privind ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 din SUA. Printre altele, acesta conține acuzații privind cumpararea de către Rusia a dreptului de a găzdui Cupa Mondială 2018, relateaza canalul de televiziune britanic Sky Sports.

Raportul de 430 de pagini conținea detalii despre informarea fostului spion britanic Christopher Steele privind mița acordată de către un oligarh rus conducerii Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) înainte de alegerea țării gazdă a Cupei Mondiale din 2018, potrivit paginaderusia.ro.
În 2011, președinte al FIFA era Joseph Blatter, dar acesta nu este menționat direct în raport.

„În iulie 2011, fostul ofițer de informații britanic Christopher Steele a prezentat o informare care rezumă o conversație dintre președintele rus de atunci, Dmitri Medvedev și premierul Vladimir Putin. Potrivit raportului, în această conversație, Putin a recunoscut că unul dintre oligarhii ruși a dat mită președintelui FIFA, pentru ca Rusia să câștige dreptul de a găzdui Cupa Mondială 2018”, susține postul de televiziune britanic.

De asemenea, într-un raport de mai târziu, prezentat FBI în iunie 2015, Steel cita confesiunea unui oficial guvernamental rus despre mituirea conducerii FIFĂ de către Kremlin.

Reamintim că Rusia a ”câștigat” dreptul de a găzdui Cupa Mondială 2018 în urma votului din 2 decembrie 2010 de la Zurich.

Ulterior, Camera de investigare a Comitetului de Etică al FIFA, condusă de Michael Garcia, a efectuat o anchetă cu privire la rezultatele acestui vot, dar raportul final al acesteia nu conținea nicio acuzație împotriva Rusiei. Potrivit lui Alexei Sorokin, directorul general al Comitetului de Organizare Rusia-2018, delegația rusă și-a desfășurat oferta sincer și nu a fost nevoie să mituaiscă pe nimeni.

În 2017, tabloidul german Bild l-a incriminat deja pe Vladimir Putin, care s-a întâlnit cu reprezentanții ”corupți” ai FIFA în cursul promovării Rusiei ca oc de desfășurare a mondialului. Lista conținea mai mulți oficiali FIFA care au fost ulterior descalificați pe viață pentru corupție și comerț de voturi.

„Nu se știe ce a vorbit Putin cu funcționarii corupți și ce le-a promis. Dar Putin nu ar fi Putin dacă nu și-ar fi luat măsuri de precauție”, notează Bild.