Afirmaţiile făcute de Emmanuel Macron despre NATO în „The Economist” au provocat furia omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan.

Acesta l-a atacat violent pe şeful statului francez despre care a spus că este „în moarte cerebrală”, accentuând astfel tensiunile cu o săptămână înainte de un summit crucial al NATO. Reluând declarațiile președintelui francez care afirmase că NATO este într-o stare de „moarte cerebrală” și ceruse o revizuire a strategiei Alianței, șeful statului turc s-a lansat într-o acuzație vehementă în timpul unui discurs ţinut la Istanbul, potrivit Le Point.

„Examinează-ţi mai întâi propria moarte a creierului! Aceste declarații sunt doar pentru cei de genul tău care sunt în stare de moarte cerebrală”, a spus Erdogan.

Paris a răspuns imediat chemându-l pe ambasadorul turc vineri seara la Ministerul de Externe.

„Să fim clari, aceasta nu este o declarație, ci este vorba despre insulte”, a reacționat președinția franceză cu privire la ceea ce a descris drept „ultimul exces” ca dată al lui Recep Tayyip Erdogan.

Aceste observații „inacceptabile” nu „îşi au locul în relația franco-turcă și nu pot înlocui dialogul necesar dintre cele două țări”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Joi, 28 neoiembrie, Emmanuel Macron a deplâns faptul că Turcia și-a pus aliații „în faţa unui fapt împlinit” și a solicitat o reflecție asupra rolului și coeziunii Alianței pe care intenționează să o pună pe masă la summitul de de marți și miercuri.

Relațiile franco-turce au cunoscut deja turbulențe puternice sub președinția lui Nicolas Sarkozy (2007-2012), dar s-au cristalizat atunci în jurul recunoașterii genocidului armean.

La Londra, președintele francez va aștepta în special „o clarificare” cu privire la rolul pe care Turcia intenționează să îl joace în NATO.

„Acum, este rândul Turciei să ne dea răspunsurile pe care noi, dar și mulți aliați, le așteptăm”, a punctat președinția franceză.