Două persoane au murit, după ce mașina acestora s-a prăbușit într-o groapă imensă în parcarea unui magazin din orașul Penza, Federația Rusă.

Presa rusă scrie că tragedia a avut loc astăzi, în jurul orei 09:45, după ce sub un automobil de marca LADA Largus s-a surpat asfaltul din cauza defecțiunii unei țeve a rețelei de aprovizionare cu apă fierbinte.

Salvatorii au scos automobilul din groapă, iar în habitaclul acestuia au depistat cadavrele șoferului și a pasagerului.