Starul Barcelonei Lionel Messi şi cel al lui Juventus Cristiano Ronaldo ar putea să nu mai aibă voie să intre în Marea Britanie după Brexit, anunță Hotnews. Asta din cauza faptului că au condamnări la închisoare cu suspendare. Messi a fost condamnat definitiv la 15 luni de închisoare pentru evaziune fiscală, în timp ce Cristiano Ronaldo a primit o pedeapsă, de asemenea, definitivă, și pentru aceeași faptă, de 23 de luni.

Nu doar Messi și Cristiano Ronaldo ar putea avea interdicție să mai intre în Marea Britanie, după Brexit. Toți fotbaliştii care au avut condamnări la închisoare cu suspendare, pentru diferite delicte, cel mai des întâlnite fiind cele de evaziune fiscală. În Marea Britanie nu pot intra, acum, cetăţenii non-UE cu condamnări penale de orice fel. Pentru cetăţenii UE cu pedepse cu închisoarea, condiţia de a putea intra în Marea Britanie este să nu fi fost condamnaţi pentru o infracţiune cu violenţă.

După Brexit, Marea Britanie nu va mai face distincţie între cetăţenii Uniunii Europene şi cei din afara acesteia. Oricine cu o sentinţă cu închisoarea, de orice fel, nu va mai avea voie să intre. Asta ar putea provoca probleme în rândul echipelor din Champions League şi, de asemenea, dacă UEFA va organiza finale în Anglia, pentru că este posbil ca unii jucători să nu mai poată intra în ţară, Andrew Osbourne, avocat pentru imigrație Totuşi, jucătorii în astfel de situaţii ar putea beneficia de o permisiune specială de a intra în Marea Britanie din partea Ministerului de Interne de la Londra.

În luna mai 2017, Messi, cu cetăţenie spaniolă şi argentiniană, a fost condamnat în apel la 21 de luni de închisoare pentru fraudă fiscală. Condamnarea a fost confirmată în apel, după ce în iulie 2016, Messi şi tatăl său au primit o pedepsă de 21 de luni pentru fraudă fiscală. Pedeapsa pentru tatăl lui Messi a fost micşorată de la 21 la 15 luni.

Tribunalul din Barcelona a anunţat, la 17 iulie 2017, că a aprobat comutarea condamnării internaţionalului argentinian Lionel Messi la 21 de luni de închisoare pentru fraudă fiscală într-o amendă de 252.000 de euro, În 22 ianuarie, atacantul portughez al echipei Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, a fost condamnat în Spania la 23 de luni de închisoare şi amendat cu 18,8 milioane de euro pentru fraudă fiscală. El nu a fost încarcerat, deoarece pedeapsa a fost mai mică de doi ani de închisoare şi nu are cazier.