Ungaria va bloca prin veto bugetul UE pentru 2021-2027, întrucât consideră inacceptabil ca alocarea fondurilor europene să fie supusă unor condiţionalităţi politice, precum situaţia statului de drept, a susţinut şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, citat de Reuters.

„Ceea ce noi respingem este că nu standardul de viaţă şi performanţa fiscală vor conta'' în alocarea fondurilor europene, a declarat Gulyas, precizând despre proiectul cadrului financiar multianual al UE că ''în forma sa actuală Ungaria cu siguranţă va opune veto''.

Oficialul maghiar a adăugat că Ungaria este dispusă să accepte o suplimentare a contribuţiei sale la bugetul UE pentru a compensa din pierderea generată de retragerea Regatului Unit, fiind de asemenea dispusă să accepte, în situaţia opusă, o scădere a fondurilor europene ce-i revin dacă Bruxelles-ul decide să nu fie compensată pierderea contribuţiei britanice prin sporirea contribuţiei celor 27 de state membre.

Sursa: Mediafax.ro