Zeci de persoane au fost reţinute, sâmbătă după-amiază, în oraşul francez Nantes, în urma confruntărilor dintre protestatari şi agenţi de poliţie în cursul unui nou miting al mişcării "Vestele galbene", informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Mii de persoane s-au adunat sâmbătă după-amiază în centrul oraşului Nantes (vestul Franţei) în cadrul unui nou protest al mişcării "Vestele galbene", care denunţă erodarea nivelului de trai.

Cel puţin 26 de persoane au fost reţinute în urma confruntărilor dintre demonstranţi şi forţele de ordine. Autorităţile au utilizat gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanţilor violenţi.

Autorităţile au confiscat zeci de sticle incendiare în cursul operaţiunilor din Nantes.

La Paris, circa 500 de persoane au manifestat calm în zonele Choisy şi Grenelle, în apropierea Turnului Eiffel. Un protest spontan faţă de un plan de privatizare a avut loc şi în incinta Aeroportului Orly.

Sursa: Mediafax.ro