Prim-ministrul din Kosovo, Ramush Haradinaj, fost comandant al gherilei kosovare UCK în timpul conflictului din 1998-1999, a demisionat vineri după ce a fost citat de justiţia internaţională în calitate de suspect, relatează AFP, preluat de AGERPRES.

"Am primit o citaţie de la tribunalul special în calitate de suspect şi aveam posibilitatea de a merge acolo în calitatea mea de prim-ministru sau în calitate de simplu cetăţean. Am ales a doua opţiune", a declarat Ramush Haradinaj, în vârstă de 51 de ani, presei.

Tribunalul special internaţional, a cărui creare a fost susţinută de Uniunea Europeană, a fost înfiinţat în 2015 şi are drept misiune să elucideze crimele prezumate comise de gherila albaneză în principal împotriva sârbilor, romilor şi opozanţilor albanezi ai UCK în timpul şi după conflictul din Kosovo din 1998-1999.

"Responsabilitatea revine acum preşedintelui să organizeze consultări pentru a stabili data alegerilor. Mă voi propune din nou poporului la aceste alegeri pentru a obţine încrederea lui. Nu sunt acuzat, voi fi interogat", a declarat el după o reuniune a guvernului.

Într-un interviu acordat în acest an AFP, Ramush Haradinaj a declarat că autorităţile din Kosovo vor răspunde oricărei cereri a tribunalului special.

La jumătatea lui ianuarie, tribunalul i-a interogat, la Haga, pe alţi doi foşti responsabili ai UCK, Rrustem Mustafa, zis Remi, şi Sami Lushtaku.

Media din Kosovo relatează că primele inculpări ar urma să fie pronunţate probabil în acest an.

Acestea au mai speculat şi că Haradinaj s-ar putea afla printre inculpaţi, la fel ca şi preşedintele Hashim Thaci şi preşedintele parlamentului Kadri Veseli.