Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care miercuri a împlinit 65 de ani, are o stare de sănătate "bună" şi îşi poate finaliza mandatul, care va expira în anul 2021, anunţă Biroul liderului german, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Speculaţii privind starea de sănătate a Angelei Merkel au apărut după o serie de episoade în care a fost surpinsă tremurând.

Angela Merkel "are o stare de sănătate bună", a declarat miercuri Helge Braun, reprezentantul Biroului cancelarului german.

"Sigur că este pregătită" să ducă la final actualul mandat. "A candidat pentru un mandat de patru ani, iar actualele sarcini fac necesară ducerea la bun sfârşit a mandatului", a precizat Braun. 

Angela Merkel se află la putere din anul 2005 şi, deşi a renunţat la conducerea partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU), a semnalat intenţia de a finaliza actualul mandat de cancelar.

Sursa. Mediafax.ro