Serviciul de Securitate al Ucrainei l-a identificat și l-a reținut pe șoferul vehiculului care a transportat sistemul de rachetă BUK, cu care a fost doborât Boeingul zborului MH17 în Donbass în anul 2014, scrie presa ucraineană.

Informația a fost confirmată de șeful adjunct al Departamentului Principal de Anchetă al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vitali Maiakov, în cadrul unui briefing. 

Acesta a arătat o înregistrare video în care se vede cum sistemul de rachetă BUK se plimbă în jurul Donețk-ului. 

„Datorită acestui video de pe telefon noi am identificat cui aparține remorca. Noi am identificat persoana din rândul rebelilor armați care l-a dus la întreprinderea auto din Donețk. Peste trei ani nu am reușit să reținem această persoană, care nu știa nimic despre faptul că noi o cunoaștem, în timpul în care ea traversa granița cu Rusia pe teritoriul controlat de noi. Noi l-am reținut, iar el își execută sentința în Ucraina” , a declarat Maiakov.

Anterior, autoritățile ucrainene au declarat că circa 150 de persoane au fost implicate în transportarea sistemului BUK din Rusia în Ucraina.