Mai mulţi opozanţi ruşi au fost arestaţi de poliţie duminică la Moscova în timpul unei manifestaţii împotriva înlăturării candidaţilor independenţi şi ai opoziţiei din alegerile locale care vor avea loc în septembrie, potrivit AFP.

Manifestaţia, care nu a fost autorizată de autorităţi, a reunit aproape 2.000 de persoane şi a dus la sfârşitul zilei la arestarea a mai mult de zece persoane, printre care organizatorii, Liubov Sobol, Ilia Iaşin şi Ivan Jdanov, aliaţi ai principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, scrie agerpres.ro.

Protestatarii îi reproşează Comisiei Electorale a Federaţiei Ruse că blochează intenţionat candidaturile opozanţilor şi independenţilor în alegerile din septembrie, sub pretextul că o parte dintre semnăturile susţinătorilor lor, necesare pentru a putea candida, au fost falsificate.

Liubov Sobol a anunţat sâmbătă că intră în greva foamei pentru a denunţa blocarea candidaturii sale din cauza acuzaţiilor de falsificare a semnăturilor. "Ei fură alegerile, ei ne fură viitorul. Nu mă voi preda, mă voi bate până la final", a spus ea.

Precedentele alegeri locale şi regionale din Rusia au fost marcate de un considerabil regres al partidului aflat la putere, Rusia Unită, pe fondul nemulţumirii provocate de stagnarea nivelului de trai şi de extrem de impopulara majorare a vârstei de pensionare. Partidul puterii a pierdut anul trecut mai multe regiuni în favoarea comuniştilor şi naţionaliştilor.