În timpul ședinței Radei Supreme a Ucrainei din 11 iulie, deputații au sprijinit legea 6449, care prevede castrarea chimică forțată a pedofililor. Proiectul de lege a fost susținut de 247 de deputați, unul s-a abținut și 65 nu au votat. Se propune  majorarea cu 20 de ani a pedepsei penale pentru infracțiunile sexuale împotriva copiilor și crearea unui registru semi-închis de pedofili, pentru a-i împiedica să lucreze în instituțiile pentru copii.

Va fi o bază de date electronică cu toate datele despre astfel de persoane - istoricul infracțional, locul de reședință și locul de muncă. Accesul la registru va fi asigurat de organele de drept și de Ministerul Justiției, iar dreptul de a primi informațiile date va fi acordat șefilor instituțiilor pentru copii.

De asemenea, se propune castrarea chimică, dar numai după o jumătate de timp după executare, se va putea să se urmeze un curs de terapie după voința individului, după o examinare medico-legală și cu permisiunea instanței.

Tratamentul începe din timpul închisorii, dar și după eliberare va fi continuat  sub supravegherea poliției și  medicilor.

 Menționăm că, în Ucraina, în fiecare an, în jur de 400 de persoane devin victime ale delictelor sexuale.

Sursa: bucpress