Primarul din Addis Abeba a anunţat miercuri că va interzice circulaţia motocicletelor în oraşul său începând din 7 iulie, o măsură menită să reducă infracţionalitatea în creştere în capitala Etiopiei.

Această interdicţie a fost decisă în baza unui studiu realizat timp de o săptămână, care a arătat că „un număr semnificativ de infracţiuni comise în oraş au loc cu ajutorul motocicletelor”, în special jafuri, a explicat primarul Takele Uma pentru presa locală, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Măsura va intra în vigoare pe 7 iulie, însă, a spus el, „vor exista excepţii pentru motociclete utilizate de companii, de ambasade sau pentru transportul de corespondenţă”.

Addis Abeba, un oraş cu aproximativ 5 milioane de locuitori, este în general considerat sigur, atât pentru etiopieni, cât şi pentru străini. Însă o creştere recentă a infracţionalităţii a alarmat populaţia şi politicienii.

Primarul a anunţat de asemenea interzicerea circulaţiei în timpul zilei pentru majoritatea vehiculelor de transport, în încercarea de a fluidiza traficul în capitală, deseori îngreunat de numărul mare de vehicule.