Un militar a decedat şi alţi trei au fost răniţi în Bulgaria în cursul unor lansări cu paraşuta în apropierea bazei aeriene de la Ceşneghirovo, lângă Plovdiv, în timpul unui exerciţiu anual desfăşurat sub comanda forţelor americane în Europa, transmite marţi BTA, citând centrul de presă al Ministerului bulgar al Apărării.

Niciuna dintre victime nu este cetăţean bulgar. Potrivit unor surse care au dorit să rămână anonime, citate de site-ul cotidianului 24 Ceasa, un militar canadian a murit pentru că nu i s-a deschis paraşuta, potrivit Agerpres.

Cei trei militari răniţi fac parte din armata SUA şi au fost spitalizaţi cu fracturi. Armata bulgară nu ia parte la acest exerciţiu, a declarat o sursă din Ministerul Apărării. 

Exerciţiul „Swift Response 2019” se desfăşoară între 13 şi 25 iunie în diferite locuri din Bulgaria, Croaţia şi România. La el participă în jur de 5.600 de militari, printre care 1.495 de paraşutişti din opt state NATO.