Cel mai mare avion hibrid din lume a făcut primul test cu un pilot la manșă. Zborurile comerciale ar putea începe peste doi ani și ar trebui să fie mai puțin poluante și mai line. Poate chiar și mai ieftine.

Ampaire 337 promite să dea tonul aeronavelor care vor reduce considerabil poluarea. Avionul este construit după modelul Cessna Skymaster, din anii '50, folosit atât pentru zboruri civile, cât și militare, potrivit Digi24.

Producătorii au eliminat unul dintre cele două motoare convenționale și în locul lui au pus un sistem cu propulsie electrică. Acesta ar trebui să reducă nivelul de zgomot, dar și costurile de operare.

Aparatul are doar două locuri, însă dacă tehnologia funcționează așa cum trebuie, sistemul de propulsie va fi implementat și pe aeronave mai mari. La testul de pe aeroportul american Camarillo, pe lângă pilot, la bord a mai urcat și un inginer de zbor.

Săptămânal, de luna aceasta până la sfârșitul lui august, avionul va da mai multe probe, în care inspectorii vor verifica performanța motorului electric. Reprezentanții companiei americane speră că va putea începe zborurile comerciale pe distanțe scurte încă din 2021.