Fundația „Rusia liberă” a publicat raportul „Scenariile Rusia - 2030”, în care experții au expus principalii vectori de dezvoltare (sau de regres) a Rusiei în următoarea decadă și, pe baza acestora, au făcut recomandări pentru administrația americană. Raportul, care are 177 de pagini și conține 12 părți, a fost realizat cu participarea economiștilor, politologilor și jurnaliștilor ruși.

Lectura acestui text voluminos nu va oferi optimism celor care își pun speranțele într-o „Rusie de după Putin”: analiștii au subliniat perspectivele slabe ale opoziției independente și nivelul scăzut de susținere a ideilor liberale în rândul populației. Deschide.MD expune ideile acestui document după un rezumat făcut de Republic.ru.

Dependența Rusiei de resursele energetice e tot mai ineficientă

Rusia a gestionat ineficient oportunitățile oferite de perioada prețurilor mari la petrol și nu a construit o economie diversificată, iar acum, odată cu expansiunea activă a SUA pe pieța de produse energetice și cu tendința generală de renunțare la „energia murdară”, Moscova nu va mai vedea niciodată un preț de 100$ pentru un baril. Acest lucru înseamnă că Moscova va fi nevoită să-și mențină statutul quo din contul redistribuirii și consolidării fiscale, care, după cum am văzut în anul 2018, va avea anumite costuri politice. Nu există niciun motiv să visăm la o creștere economică dacă se adeverește acest scenariu, totodată regimul riscă pierderea deplină a controlului asupra situației numai atunci când prețurile vor scădea sub 25-30$ pentru un baril.

O altă problemă rămân gazele naturale, care, spre deosebire de petrol, nu au fost până acum atât un mijloc de venit în buget, cât un canal de îmbogățire pentru „apropiații lui Putin”. Însă, chiar dacă statul va decide, într-un final, să ridice impozitele la comercializarea gazelor naturale, exportul acestora nu va deveni un plan B de salvare autentic și durabil: Europa a luat direcția spre dezvoltarea surselor alternative de energie și consumă deja, în această decadă, tot mai puține gaze naturale, decât în cea precedentă. Noile conducte „Turkish stream” și „North stream - 2” nu vor deschide noi piețe profitabile pentru Gazprom, însă, manevra politică de a ocoli rețeaua de tranzit a Ucrainei, o va costa pe Rusia miliarde de dolari.

Zăcământul care se află pe linia a treia de export a Rusiei, cărbunele, este condamnat pieirii pe piața energetică internațională, și va fi înlocuit cu gaze naturale și surse de energie regenerabilă.

Rusia nu a devenit partenerul Chinei, însă poate deveni satelitul ei

În ciuda deschiderii unei conducte directe, exportul de țiței în China reprezintă doar 21,6% din totalul de export petrolier al Rusiei, în timp ce exportul în Europa reprezintă 61%. Ponderea de export de gazele naturale în China este și mai modestă: în anul 2017, Rusia a furnizat Chinei doar 600 de milioane de metri cubi de gaze naturale lichefiate. Pentru comparație, China a importat în acel an peste 36 de miliarde de metri cubi din Asia Centrală.  

Chiar și după mult-așteptata deschidere a conductei „Puterea Siberiei”, Rusia va rămâne doar un furnizor marginal de materii prime pentru vecinul estic. Cel mai mare volum de export, 38 de miliarde de metri cubi pe an, promis pentru anul 2025, nu se va compara cu importul actual de gaze naturale din Asia Centrală, pe care Beijingul intenționează să-l dubleze. Însă, chiar și cu dezvoltarea unor proiecte comune, China va continua să impună condiții favorabile ei, ceea ce nu garantează un import consistent de materie primă din Rusia.

Cu un volum modest de investiții chineze în economia rusească, datoria totală a companiilor energetice rusești (Rosneft, Novatek, Transneft, Gazprom) față de partenerii estici depășește deja suma de $70 de miliarde. Dacă se va menține cursul actual de înlăturare a Rusiei de pe piața europeană a furnizorilor de hidrocarburi, China va obține o tot mai mare influență asupra furnizorilor de hidrocarburi, iar businessul chinez va intra tot mai adânc în grupurile de influențe rusești. Într-un final, Rusia poate deveni nu doar un furnizor de mâna a doua de materii prime pentru China, dar și o „superputere proxy”, dependentă de elitele chineze.  

Regimul lui Putin nu este amenințat de divizarea elitelor

Lovitura de palat, urmare a pierderii răbdării în rândurile grupurilor elitiste, - un scenariu destul de popular în politologia de sufragerie - potrivit autorilor, este puțin probabilă. În 20 de ani, Vladimir Putin a reușit să lase elitele rusești fără măcar o iluzie independenței, construind un regim extrem de centralizat. Oficialii de rang înalt nu au niciun sprijin în rândul poporului și nici o legitimitate care ar fi fost obținută urmare a participării la alegeri; în plus, sistemul poate să concedieze și să priveze de libertate pe oricine dintre ei, fără o consecință. Pe lângă asta, elitele nu pot conta pe o susținere externă, în lipsa unui business care nu ar fi fost controlat de stat. Institute independente, care sunt în stare să articuleze propria agendă, lipsesc cu desăvârșire.

Armata, care în multe dintre state are un rol important în politică, este controlată de FSB. Pe lângă aceasta, cinurile militare de grad înalt împărtășesc patosul conservator al regimului (neoimperialisul lui Putin corespunde pe deplin cu propriile viziuni asupra lumii) și sunt interesate în pomparea banilor în bugetul militar, care este facilitată de tensiunea constantă de pe arena internațională.

Un alt aspect important îl reprezintă monopolul actual al lui Putin asupra legitimității politice. Chiar și în cazul unei lovituri de stat soft, lipsesc actorii care ar putea conta pe susținerea populației. Asta face imposibil scenariul de înlăturare a unui lider nepopular, după modelul înlăturării lui Nikita Hrușceov în 1964.

Rusia nu se va implica în conflicte armate de proporții, dar poate să continue războaiele hibride

Datele sondajelor din 2014-2018 demonstrează că rușii își pierd repede interesul față de succesele militare. Această atitudine în tandem cu o economie slabă, sunt doi factori de bază care limitează acțiunile agresive ale Kremlinului pe arena internațională. Pe lângă aceasta, ultimele exemple demonstrează că Vladimir Putin merge la o agresiune directă doar acolo unde nu urmează cheltuieli prea mari. De aceea, este foarte puțin probabil (totuși mai mult de zero) scenariul de agresiune directă împotriva Statelor Baltice, conducerea cărora mereu s-a aflat în avangarda proiectelor de sancțiuni drastice împotriva Rusiei.  

Belarusul, însă, potrivit autorilor, are șansele de a deveni ținta numărul unu a agresiunii rusești: Kremlinul consideră că acest stat este vulnerabil din cauza unei economii slabe, dependenței față de Rusia, relațiilor tensionante cu Occidentul și popularitatea scăzută a lui Aleksandr Lukașenko. Rusia are un șir de scopuri care pot fi atinse în cazul unei potențiale anexări a Belarusului. Totuși,  Kremlinul a elaborat deja planuri de înlocuire a regimului din Belarus folosind mijloace politice. Însă, din cauza cheltuielilor potențiale prea mari, conflictul serios cu Minskul va lua forma unei operațiuni hibride, și nu a unei invazii militare.

Două scenarii pozitive

Unul dintre scenarii se referă la Rusia izolaționistă în care elitele politice vor opta pentru o politică orientată la maxim spre problemele interne, va opta pentru dezvoltarea economică și socială în detrimentul politicii externe active. Al doilea scenariu - în fruntea statului se va instaura, ca în visele de groază ale propagandiștilor TV, junta liberală; noua elită politică va întoarce la 180 de grade direcția anti-occidentală de acum și va organiza o lustrație a elitei putiniste și represiuni împotriva naționaliștilor.

Cel de-al doilea scenariu nu poate fi realizat în cadrul unor alegeri corecte, în cadrul cărora puterile național-conservatoare îi vor surclasa cu siguranță pe liberali, chiar dacă acestorali se vor alătura o parte din loialii lui Putin. Un asemenea scenariu, chiar dacă pare a fi dorit de Occident, nu garantează statului o dezvoltare stabilă și poate conduce țara spre o zonă de turbulențe care vor dura zeci de ani.

În scenariile moderate cu privire la succesiunea puterii, experții îl văd în calitate de pretendent la postul de lider pe Dmitri Medvedev, figură care va fi pe placul elitei putiniste (exceptându-i pe Igor Secin și Aleksandr Bastrîkin cu care Medvedev nu e în relații bune). Potrivit scenariului celui mai prost, în fruntea Rusiei va veni Serghei Șoigu, ministrul actual al Apărării, sau cineva dintre militarii de rang înalt.