Partidul Conservator din Marea Britanie a anunțat când urmează să fie numit noul premier, după ce Theresa May și-a anunțat vineri demisia în cadrul unei declarații de presă în fața reședinței de pe Downing Street din Londra.

Succesorul premierului britanic Theresa May, așadar, urmează să fie numit până înaintea vacanţei parlamentare, la 20 iulie, a anunţat Partidul Consevator într-un comunicat, relatează AFP, citat de News.ro.

Partidul Conservator, al cărui lider, în mod tradiţional, este totodată și premier, urmează să organizeze o succesiune de voturi a deputaţilor conservatori, cu scopul de a stabili doi candidaţi care să fie supuşi, apoi, votului membrilor formaţiunii.

Theresa May, în vârstă de 62 de ani, a preluat şefia guvernului în iulie 2016, la scurt timp după referendumul la care 52% dintre votanţi s-au pronunţat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Din cauza eșecului de a negocia un acord Brexit care să fie aprobat în Camera Comunelor, la trei ani de la referendum, aceasta a cedat presiunilor opoziției și a anunțat că demisionează, urmând să se retragă din fruntea executivului britanic la 7 iunie.