Anunțându-și astăzi regretul cu privire la eșecul său de a obține aprobarea acordului Brexit în Parlament, Theresa May a declarat că va demisiona la data de 7 iunie. Deși ieșise în fața presei solemn și cu zâmbetul pe față, spre sfârșitul discursului, prim-ministrul Marii Britanii a fost podidită de lacrimi.

Cedând astfel apelurilor venite din partea formaţiunii sale politice, Partidul Conservator, șefa executivului britanic Theresa May a anunţat că este timpul pentru a face loc unui nou lider care să încerce să depăşească impasul privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează Reuters, citat de Agerpres.

„Îmi este clar acum că este în interesul ţării ca un nou prim-ministru să conducă acest efort (al Brexit-ului - n.r.). Aşa că anunţ astăzi că voi demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator vineri, 7 iunie”, a declarat May.

Anunțul premierului britanic, Theresa May, cu privire la demisia din fruntea executivului vine a doua zi după ce în Marea Britanie au avut loc alegerile europarlamentare. Potrivit datelor preliminare ale exit poll-ului, se preconizează că cele mai multe voturi vor fi obținute de Partidul Brexit, urmat de Partidul Laburiștilor și Partidul Conservator.