Presa rusă anunță că, potrivit unor surse, administrația Statelor Unite ale Americii ar fi solicitat o întrevedere a liderul de la Casa Albă, Donald Trump, cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în vederea unor negocieri.

Ziarul rus „Kommersant” a relatat că, potrivit unor surse apropiate guvernului SUA, o eventuală întrevedere a celor doi lideri mondiali ar fi fost deja solicitată de mai multe ori, iar partea americană și-ar fi exprimat deja deschiderea pentru organizarea unei întâlniri.

De asemenea, publicația amintește că adjunctul ministrului rus de externe Serghei Riabkov a vorbit recent, de asemenea, despre posibilitatea unei întâlniri dintre Putin și Trump. Potrivit acestuia, cei doi s-ar putea întâlni în cadrul summitului internațional G20 din Osaka, care va avea loc în iunie.

„Am spus de fiecare dată că participarea liderilor mondiali la evenimente internaționale de acest gen deschid posibilitatea pentru asemenea întâlniri. Cu toate acestea, am văzut deja nu o dată că administrația SUA obișnuiește des să șteargă din agendă înțelegerile convenite anterior, schimbându-și planurile”, a declarat Riabkov.

Anterior, președintele SUA, Donald Trump, și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, s-au întâlnit în cadrul summitului de la Helsinki din iulie 2018.

Sursa: Novaya Gazeta