Co-fondatorul Facebook Chris Hughes a declarat că este îngrijorat de acțiunile recente ale companiei, în contextul în care Facebook a pornit recent un val de cenzură pe rețelele sale. Tehnicianul care a pus bazele companiei împreună cu Mark Zuckerberg este de părere că guvernul Statelor Unite ar trebui să intervină pentru a stopa controlul inechitabil asupra opiniilor politice împărtășite de utilizatorii rețelei.

Hughes a publicat un articol de opinie în cotidianul american New York Times, intitulat „It's time to break up Facebook” („E timpul să o terminăm cu facebook-ul”) în care spune că, deși nu a mai lucrat de mai mult de zece ani pentru companie, este dator să ia atitudine în privința scandalurilor legate de cenzurile masive recente.

Deși spune că, în opinia lui, Zuckerberg este în general o persoană bună, totuși un șir de decizii luate în ultimul timp de administrația companiei sunt inacceptabile, fiind absolut necesar ca guvernul să intervină pentru a lua niște măsuri.

„Puterea pe care a obținut-o Mark este înfricoșătoare, fiind mult mai mare decât cea a oricărei persoane influente din sectorul privat sau guvern. El controlează trei platforme principale de comunicații - Facebook, Instagram și WhatsApp - pe care miliarde de oameni le folosesc în fiecare zi. Cred că Mark este un om bun, dar sunt supărat că ambițiile sale personale l-au determinat să-și schimbe vectorul deciziilor în detrimentul bunului simț. Sunt dezamăgit în echipa Facebook, din care am făcut și eu parte, că nu s-a gândit mai mult la impactul pe care îl are algoritmul news feed-ului asupra schimbărilor sociale și culturale, cât și la influența pe care acesta o poate avea asupra tendințelor alegătorilor în timpul campaniilor electorale. Și mă îngrijorează faptul că Mark a păstrat în jurul său doar oameni care sunt dispuși doar să îi aprecieze afirmativ convingerile, în loc să i le provoace”, a scris Hughes pentru New York Times.

De asemenea, acesta este de părere că deși Zuckerberg a fost audiat anul trecut în Congresul SUA, în urma izbucnirii unui scandal masiv de colectare a datelor a peste 87 de milioane de utilizatori, totuși guvernul nu a luat deloc măsuri pentru ca acesta să reconsidere modul de activitate al companiei.

„Cred că Mark ar trebui să fie ținut responsabil. Deja de prea mult timp legislatorii sunt prea blânzi față de Facebook și se lasă orbiți de creșterea explozivă a companiei, trecând cu vederea peste responsabilitatea pe care o au față de cetățenii americani pentru ca aceștia să fie protejați, iar piețele să fie competitive. După audierile lui Mark de anul trecut în Congres, ar fi trebuit să existe niște cerințe clare ca acesta să ia măsuri pentru a-și răscumpăra greșelile. În loc de asta, însă, cei care l-au audiat s-au lăsat derutați și au fost incapabili să fie în pas cu modul în care operează lumea tehnologiilor moderne. Suntem o națiune cu tradiții care respectă competiția liberă a monopolurilor, iar acțiunile lui Mark, care arată că este avid de putere, sunt inacceptabile și sunt contrare spiritului american”, spune co-fondatorul Facebook. 

Astfel, Hughes propune ca guvernul să creeze o agenție care să monitorizeze activitatea companiilor din tehnologie și să asigure respectarea libertății de expresie, prin adoptarea unui set de reguli clare despre ce constituie un limbaj acceptabil, și ce nu.

Hughes nu este primul co-fondator Facebook care a criticat compania. În 2017, fostul președinte executiv al companiei, Sean Parker, declarase că aceasta are un impact psihologic negativ asupra utilizatorilor.