Cel puţin 70 de migranţi s-au înecat vineri, după ce ambarcaţiunea cu care încercau să traverseze Marea Mediterană s-a scufundat în largul coastei Tunisiei, a transmis agenţia de presă Tunis Afrique Presse, potrivit Mediafax.

Reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație din Tunisia au relatat că vasul se deplasa dinspre Libia, iar în prima jumătate a zilei de vineri a trimis un semnal de pericol de la 80 de kilometri de coasta Sfax, situată la sud de capitala Tunis.

Agenţia ONU pentru Migraţie a transmis că cel puţin 50 de persoane au murit, iar 16 au supravieţuit, fiind salvate de pescarii care navigau cu barca în zona din apropiere.

Potrivit relatărilor presei, supraviețuitorii sunt chestionați de către autoritățile tunisiene, fiindu-le totodată acordat primul ajutor. Majoritatea migranților proveneau din Bangladesh și Maroc, informează AP.