Responsabilul cu rangul cel mai înalt din Ministerul Apărării din Sri Lanka a demisionat joi în urma atacurilor jihadiste comise duminică şi care s-au soldat cu 359 de morţi, a anunţat o sursă ministerială, relatează AFP.

Hemasiri Fernando, secretar al apărării, i-a prezentat scrisoarea sa de demisie preşedintelui Maithripala Sirisena, care este de asemenea ministrul apărării. ''El i-a comunicat preşedintelui că acceptă responsabilitatea'' eşecului forţelor de securitate înainte de atacuri, a declarat sursa citată sub rezerva anonimatului.

Statul Sri Lanka şi-a recunoscut "eşecul" în misiunea sa de a asigura securitatea naţională, în ciuda faptului că a primit informaţii importante de la serviciile de informaţii. Acestea indicau faptul că o mişcare islamistă radicală se pregătea să comită atacuri.

La 11 aprilie, şeful poliţiei din Sri Lanka a scris o notă de avertizare potrivit căreia mişcare National Thowheeth Jama'ath (NTJ) pregătea atacuri sinucigaşe împotriva unor "biserici emblematice". Acest avertisment s-a bazat pe elemente furnizate de serviciile de informaţii indiene, a declarat joi o sursă apropiată dosarului.

Documentul a fost trimis mai multor oficialităţi, dar nu şi premierului sau ministrului adjunct al Apărării, în contextul unui conflict deschis între preşedintele Sirisena şi premierul Ranil Wickremesinghe.

Aceştia din urmă încearcă să se sustragă răspunderii dând vina unul pe celălalt. O luptă pentru putere ar explica parţial lipsa de acţiune a statului în faţa acestor atacuri revendicate de organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI), apreciază analiştii.

''În mod clar există un eşec în comunicarea cu serviciile de informaţii. Guvernul trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru că dacă informaţiile ar fi fost transmise persoanelor potrivite, aceasta ar fi putut să evite sau să reducă amploarea acestor atacuri", a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, adjunctul ministrului Apărării, Ruwan Wijewardene.

Sursa: Agerpres.ro