Surse din cadrul serviciilor britanice de securitate au declarat pentru CNN că numele unuia dintre autorii atacurilor teroriste din Sri Lanka este Abdul Lathief Jameel Mohamed, iar acesta ar fi studiat în Marea Britanie între anii 2006 şi 2007.

Potrivit aceloraşi surse, posibilitatea ca organizaţia teroristă Stat Islamic să fie implicată în organizarea atacurilor este din ce în ce mai mare.

"Credem că unul dintre terorişti a studiat în Marea Britanie şi apoi în Australia, înainte de a se întoarce să se stabilească în Sri Lanka", declarase anterior Ruwan Wijewardene, ministrul Apărării de la Colombo. Wijewardene a confirmat că multe dintre persoanele implicate au avut conexiuni internaţionale, locuind sau studiind în străinătate.

"În grupul acesta de sinucigaşi există mulţi care au studii şi provin din clase sociale medii sau superioare, aşa că familiile lor dispun de stabilitate financiară. Unii dintre ei au studiat în străinătate", a adăugat acesta.

Miercuri, bilanţul atentatelor de duminică a ajuns la 359 de morţi, inclusiv 39 de persoane de altă naţionalitate şi 500 de răniţi.

Reţeaua extrremistă Stat Islamic a revendicat atacurile teroriste din Sri Lanka, ce au vizat mai multe biserici şi hoteluri. Atentatul a fost revendicat printr-un anunţ postat pe site-ul agenţiei AMAQ, afiliată reţelei Stat Islamic.

Sursa: Mediafax.ro