Elena Mizulina, vicepreședinta comisiei Consiliului Federației pentru legislația constituțională și construcția statului, a luat apărarea inițiativelor care impun noi restricții și îngrădri ale libertăților propuse de parlamentarii ruși. Ea a condamnat numărul „excesiv” de drepturi care, potrivit ei, restricționează în mod paradoxal libertățile rușilor. Senatorul a împărtășit aceste gânduri în timpul unui forum despre internet, relateaza AGN „Moskva”.

Se spune că deputații interzic totul, dar aceasta este o idee complet falsă. Interdicția face o persoană cu adevărat liberă… Ce sunt drepturile? Sunt cea  mai mare lipsa de libertate. Vă pot spune că cu cât avem mai multe drepturi, cu atât mai puțin liberi suntem, deoarece drepturile, spre deosebire de interdicții, presupun că trebuie să acționezi și s-o faci numai în modul în care este prevăzut de lege. Să completați documente, să le depuneți undeva, mergeți în instanță – adică o întreagă serie de acțiuni, iar rezultatul – nu mai esti liber. Ca sa obtii ceva trebuie să faci o mulțime de lucruri. De aceea nu ne trebuie reglementarea drepturilor omului. Prin urmare, cu cât mai multe drepturi exista, cu atât mai mare este lipsa de libertate” -… a încheiat lanțul său de deducții senatorul rus.

Ea a adăugat că sistemul de interdicții este important pentru internet ca sa se limiteze influenta nociva asupra populației.

Mizulina a mai spus că persoanele care sunt cele mai ascultatoare față de lege sunt cele religioase, deoarece religia impune autocontrol, scrie Novaya Gazeta.

Senatorul a ocolit conceptul de drept natural (lat. jus naturale), care contrazice complet „conceptia” sa. Drepturile naturale sunt un set de principii și valori inerente naturii umane și, prin urmare, nu depind de recunoașterea legislativă sau de nerecunoașterea de un anumit stat.

Această categorie de drepturi include astfel de libertăți fundamentale precum inviolabilitatea persoanei, a proprietatii private etc. Dreptul la inviolabilitatea individului, de exemplu, nu depinde de parcurgerea vreunei proceduri birocratice sau de completarea unor „hârtii”, ci se acordă la naștere. Dar toate acestea au rămas dincolo de raționamentul senatorului Mizulina.

Discursul lui Elena Mizulina a fost criticat de către activistul pentru drepturile omului, Lev Ponomarev, directorul executiv al mișcării ”Pentru Drepturile Omului”.

Pentru un membru al parlamentului rus aceasta a fost o declarație absolut rușinoasă. Parlamentul este menit sa protejeze drepturile omului, iar executivul, inclusiv agențiile de aplicare a legii le îngrădesc, se cauta de aceea un echilibrul. Este absolut clar ca drepturile unei persoane sunt limitate de drepturile altei persoane. Ce a spus ea este, desigur, pur și simplu absurd și prea cinic și ea spus ceea ce alți deputați (rusi) cred dar se feresc sa spuna…”- a afirmat Ponomarev.

Pagina de Rusia