Catedrala Notre-Dame din Paris este devstată luni seară de un incendiu violent care a făcut ca acoperișul, dar și ”săgeata” celui mai vizitat monument istoric din Europa să se prăbușească, provocând emoții imense în Franța. Incendiul este posibil legat de lucrările de renovare. Clădirea a fost evacuată. Un istoric francez a declarat că asistăm la prăbușirea "celui mai vizitat monument istoric din lume".

UPDATE 22:30 Experții de la Direcția Generală a Securității Publice spun că nu se poate stinge incendiul cu apa pulverizată din elicoptere deoarece ar fi afectată grav construcția, potrivit AFP.

UPDATE 22:25 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Cultură, UNESCO, este "alături de Franţa pentru salvarea şi reabilitarea acestui patrimoniu inestimabil" reprezentat de catedrala Notre-Dame, grav afectată, luni, de un incendiu, conform unui mesaj transmis pe Twitter de directorul general UNESCO, Audrey Azoulay, transmite Agerpres care citeză AFP.

UPDATE 22:05 Președintele Iohannis a postat pe Twitter un mesaj de susținere pentru Franța

(UPDATE 22:45) Jurnalistul FIGARO, Luc-Antoine Lenoir, se află în districtul Notre-Dame de Paris.A văzut trecătorii, plângând în fața monumentului ars. Alții se îmbrățișează reciproc. Pariezienii cântă imnul Franței - Marseilleza. Emoția este extrem de puternică.

UPDATE (22:30) Focul s-a extins și către turnurile Catedralei, iar din aripa unde a izbucnit în incendiul nu a mai rămas decât carcasa metalică. 

UPDATE (21:44) Președintele Consiliului european, Donald Tusk, a scris pe Facebook că ”toți suntem alături de Paris astăzi”.

UPDATE 21.30: Este evacuată toată Île de la Cité, situată pe Sena, și pe care se află catedrala.

UPDATE 21.27: Și cancelarul german Angela Merkel și-a exprimat regretul pentru incendiul produs la catedrala Notre-Dame, numind monumentul "un simbol al Franței și al culturii noastre europene".

UPDATE (21:20) Președintele Franței, Emmanuel Macron, a reacționat luni seara pe Twitter. "Notre-Dame de Paris - înfrântă de flăcări, emoția unei întregi națiuni. Gânduri pentru toți catolicii și pentru toți francezii. Ca și toți compatrioții noștri, sunt trist în această seară să văd că această parte a noastră arde", scrie el.

UPDATE (21:00) Turnul Notre Dame tocmai sa prăbușit, potrivit martorilor la fața locului, în timp ce întregul cadru al clădirii arde. Președintele Emmanuel Macron va merge la fața locului, potrivit Elysee.



(Update 08:43) Jurnalistul Figaro Wladimir Garcin este acolo, și afirmă că un comandant al forțelor de poliție i-a declarat că incendiul va dura: "Va arde mult timp".

Un incendiu puternic a cuprins cunoscuta Catedrala Notre-Dame din Paris. Partea superioară a clădirii a fost cuprinsă de flăcări. Fumul de la catedrală se vede de la câţiva kilometri distanţă.

Notre Dame pic.twitter.com/lwgWz8RVd6

"Un incendiu important în curs de desfășurare la Notre Dame, trebuie să rămânem departe și să evacuăm zona și să lăsăm salvatorii să intervină", a scris prim-viceprimarul orașului Paris, Emmanuel Grégoire, pe twitter. Un apel a fost trimis câteva minute mai târziu de la sediul poliției din Paris.

Notre Dame este cel mai vizitat monumet istoric din Europa. Pompierii au anunţat că flăcările au cuprins podul catedralei, fără să poate spune cît de mult e afectată clădirea.

Notre Dame a fost construită în 1163 în timpul domniei regelui Ludovic al VII-lea și a fost terminată în 1345. Catedrala este o icoană pariziană la nivel mondial și un loc al unora dintre cele mai importante momente din istoria Franței. Henry VI al Angliei a fost încoronat în interiorul catedralei în 1431, iar Napoleon Bonaparte a fost încoronat Împăratul Franței în interiorul catedralei în 1804.

Știrea se actualizează ...