Un pensionar în vârstă de 76 de ani din orașul Volgograd, Rusia, s-a făcut foc și pară pe angajații sistemului fiscal după ce aceștia l-au penalizat pentru că nu și-a înregistrat sera de legume din curtea casei în conformitate cu noile legi. După ce a depus de câteva ori plângere, cerând ca amenzile să îi fie anulate, acesta a decis să se răzbune într-un mod neobișnuit: a urcat la volanul mașinii sale și a lovit ca în curechi în automobilele a 12 oficiali din administrația fiscală, ziua în amiaza-mare, chiar pe teritoriul de parcare a instituției.

Pensionarul a fost amendat în baza unei noi legi pusă la vot în anul 2016, intrată în vigoare începând cu anul trecut, care obligă un set de norme și reglementări pentru mai toate construcțiile gospodărești – sere, șoproane, saune, veceuri etc. Angajații administrației fiscale l-au avertizat pe bărbatul care creștea în serele din curte legume în cantități mari, întrucât acesta nu plătea impozitele cerute de noile legi, despre care bărbatul nici nu avea habar, iar construcția serelor nu corespundea noilor norme specificate în lege, relatează site-ul rus Panorama.

După ce a depus mai multe plângeri care i-au fost respinse, pensionarul a decis să se răzbune pe angajații sistemului fiscal după școala veche a străzii: a urcat la volanul mașinii sale, model GAZ-21 „Volga” elaborat în anul 1959, la care a atașat un steag roșu cu simbolul secerii și ciocanului, cât și un megafon cu portavoce pentru a-și face auzit necazul, și a intrat în parcarea din fața instuției fiscale a orașului Volgograd, unde a început să lovească fără milă în automobilele angajaților care l-au amendat.

Automobilele de lux ale oficialilor au fost făcute zob, în timp ce „Volga” din 1959 a pensionarului s-a ales doar cu câteva defecţiuni

Martorii au relatat că au observat câțiva dintre proprietarii automobilelor ieșind afară din clădire, îngroziți de ce vedeau în fața ochilor, și au încercat să liniștească furia pensionarului, dar acesta nu a putut fi oprit decât de reprezentanții poliției, care însă au ajuns la fața locului mult prea târziu – din automobilele de lux ale angajaților fiscului deja s-a ales praful. Din relatările martorilor de la fața locului, în timp ce măcelărea automobilele de lux din parcare, pensionarul striga motto-uri socialiste la portavoce, în care acuza autoritățile actuale că li s-a urcat puterea la cap, și făcea pledoarie pentru revenirea la sistemul Uniunii Sovietice.

Deși automobilul pensionarului s-a tamponat de peste 200 de ori în mașinile oficialilor, martorii au fost uluiți să observe că starea acesteia a rămas în stare funcțională, alegându-se cu prea puține deteriorări, în timp ce la automobilele de lux ale oficialilor ți-era milă să te uiți, iar despre patru dintre ele se crede că nu se va mai putea face nimic pentru a fi reparate – proprietarii vor fi nevoiți să se despartă de ele la cimitirul de mașini. Ajuns în mâinile reprezentanților legii, pensionarul riscă o condamnare la închisoare de până la 15 ani, dar și o amendă majoră.