Angajaților Russia Today li se interzice orice critică în adresa postului de televiziune în rețele sociale, chiar și după concediere, timp de 20 de ani. Încaz contrar aceștia riscă o amendă de 5 milioane de ruble (echivalentul a circa 1,3 milioane de lei). Potrivit TVRain, care face referire la Znak.com, toți angajații sunt obligați să semneze un acord privind nedivulgarea datelor confidențiale.

Astfel, tuturor angajaților li se interzice să discute activitățile din cadrul companiei cu persoane străine, menționează sursa citată.

Informația confidențială presupune „datele despre organizație”, inclusiv structura internă, indicatorii, metodele și stilul de lucru, dar și informația din cadrul ședințelor de planificare.

Metodele de divulgare a informației sunt considerate interviurile, declarațiile publice, corespondența (inclusiv electronică), discuții private etc. Angajații care nu se conformează acestor prevederi riscă, inclusiv, dosar penal.

În replică, Russia Today anunță că nu este vorba despre o cenzură, ci doar de anumite reguli care se pot întâlni în orice companie mare.