Familia australianului inculpat în atacul la două moschei, vineri, de la Christchurch, soldat cu 50 de morţi, este „zdrobită“ de faptele sale, a declarat bunica sa la televiziuna australiană, relatează AFP.

„Suntem cu toţii încremeniţi, nu ştim ce să credem“, a declarat duminică pentru Channel 9 bunica lui Brenton Tarrant, Marie Fitzgerald, intervievată acasă, în statul New South Wales, scrie Adevărul.

„Este atât de greu să recunoşti că cineva din familia noastră a putut să facă aşa ceva“, a spus ea. „Toată lumea este abătută... zdrobită este cuvântul“, a adăugat ea. Brenton Tarrant, care a crescut în orăşelul Grafton, pare că a fost atras de ideologia neofascistă, în timpul unor multiple peregrinări prin Europa. „Abia din momentul în care a călătorit în străinătate, cred că s-a schimbat băiatul, complet“, a declarat bunica sa, adăugând că, în timpul adolescenţei, Brenton Tarrant era interesat mai ales de jocurile video.

Australianul a început să călătorească după moartea tatălui său, în urmă cu mai mulţi ani, şi locuia în ultimii ani în oraşul neozeelandez Dunedin (sud), la aproximativ 300 de kilometri de Christchurch. Potrivit bunicii sale, el a revenit în Australia în urmă cu un an, cu ocazia zilei de naştere a surorii sale şi nu părea schimbat. „Părea să fie el“, a declarat ea.

Sora şi mama lui Brenton Tarrant, care locuiesc în sector, au fost plasate sub protecţia poliţiei şi nici măcar membri ai familiei nu pot intra în contact cu ele, a anunţat bunica.

„Poliţia îşi face datoria de a le proteja, un lucru de care ele au nevoie“, a apreciat ea. Unchiul lui Brenton Tarrant, Terry Fitzgerald, a povestit că familia a descoperit rolul său în atacurile de la Christchurch la televizor. „La început am spus «nu, nu se poate», dar apoi i-am văzut poza“, a declarat el.