Miniştrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE), principalele puncte ale agendei fiind Republica Moldova, relaţiile UE-China şi situaţia din Yemen.

În timpul reuniunii, prezidată de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, miniştrii de externe europeni vor avea un schimb de opinii despre perspectivele politice al angajamentului UE cu Republica Moldova, în urma recentelor alegeri parlamentare din această ţară, desfăşurate în 24 februarie, relateză agerpres.ro.

Consiliul va avea o dezbatere despre relaţiile cu China, ce va reprezenta discuţia pregătitoare înaintea Summitului UE din 21-22 martie şi în perspectiva Summitului UE-China din 9 aprilie, de la Bruxelles. Participanţii la reuniune vor avea apoi un prânz de lucru cu ministrul de externe chinez Wang Yi.

Un alt subiect al reuniunii CAE va fi situaţia din Yemen, cu accent pe modalităţile de punere în practică a Acordului de la Stockholm, convenit de reprezentanţii părţilor beligerante sub auspiciile ONU, în decembrie 2018.

Este de aşteptat ca miniştrii de externe europeni să adopte, fără dezbatere, concluzii cu privire la ''liniile orientative ale UE în domeniul drepturilor omului cu privire la nediscriminare în acţiunea externă''.