O biserică din Florida a atras atenţia cu o slujbă săptămânală la care participă "enoriaşi" mai puţin obişnuiţi - câini, relatează vineri UPI.

Părintele Albert Cutie de la Biserica Episcopală Sf. Benedict din Plantation a declarat că lăcaşul de cult organizează slujbe pentru câini începând de la ora 18:00 în fiecare sâmbătă de aproximativ 10 ani, scrie agerpres.ro.

"Chiar puteţi să vă rugaţi şi să lăsaţi pe cineva iubit în urmă?", a spus Albert Cutie pentru Sun-Sentinel.

El a spus că "enoriaşii" mai puţin obişnuiţi se comportă remarcabil de bine în timp ce stau pe scaune alături de stăpânii lor.

"Sunt câteodată 10-12 câini la un moment dat", a spus Cutie. "Niciodată nu îi auzi prea mult - doar dacă nu se întâlnesc după comuniune şi încep să latre unii la alţii, dar toată lumea se aşteaptă la asta", a declarat el.

Părintele Albert Cutie a afirmat că aceste slujbe sunt în special atractive pentru cei care trăiesc singuri cu animalele lor de companie.

"Ceea ce îmi place la acest serviciu religios - şi cred că acesta este motivul pentru care îl organizam - este că mulţi dintre enoriaşii noştri trăiesc singuri", a spus Cutie. "Ei sunt în vârstă, şi-au pierdut soţul sau soţia sau au trăit singuri mult timp. Şi câinele devine însoţitorul lor şi cel mai apropiat membru al familiei", a afirmat el

El a spus că şi alte animale de companie sunt binevenite în biserică o dată pe an pentru serviciul Binecuvântarea animalelor.

"De ce nu ar fi bineveniţi în casa Domnului?", a întrebat el. "Sunt creaturi ale lui Dumnezeu", a mai spus preotul.