Rusia lui Vladimir Putin ameninţă Occidentul și are ca prioritate modernizarea armatei, dar nu are prea multe elemente care să îl susţină. Tonul dur se pierde de fapt în vorbe goale.

Liderul de la Kremlin s-a lăudat cu noi capabilități, despre care spune că vor fi și utilizate în cazul în care situația o va impune. Un mesaj cu trimitere directă la Statele Unite și la alianța NATO. Rusia a dezvoltat într-adevăr câteva prototipuri de succes în domeniul militar. Adică cele cu care defilează prin Piața Roșie. Dar de aici până la a le produce în serie e cale lungă. Și e nevoie de bani. Mulți și greu de identificat, scrie Digi24.

Înainte de tensiunile din 2014, după anexarea Crimeei, Rusia se mândrea cu construcţia a trei fregate de ultima generaţie destinate flotei Mării Negre. După sancţiuni, nu au mai avut acces la tehnolgoie de populsare şi Rusia a ajuns în situaţia ruşinoasă de a vinde cele trei nave, fără motoare, Indiei, pentru că rugineau de vreo trei ani într-un şantier de la Baltica.

Problema nu e una singulară, e întâlnită și atunci când vine vorba de alte înzestrări ale armatei. Și, ce e cel mai important, nu are legătură numai cu sancțiunile Occidentului, după cum arată Reuters. Diplomații occidentali și experții militari susțin că Vladimir Putin tot încearcă să proiecteze acasă și în străinătate ideea că Rusia este o superputere militară, când, de fapt, dezvoltarea de echipamente este mult mai lentă chiar decât cea din China.

Ce le lipsește fabricilor de armament

În discursul despre starea națiunii, liderul de la Kremlin nu a amintit de cele trei fregate vândute Indiei, dar s-a lăudat că flota navală se va îmbogăți cu șapte noi submarine și încă 16 nave militare până în 2027. Cheltuielile militare au crescut, într-adevăr, de când Putin este președinte. Dar fabricilor de armament le lipsesc echipamentele noi, experţii, iar resursele financiare sunt insuficiente pentru a reface forţa militară a vechii URSS.

În zilele noastre, chiar dacă există mici excepții - precum sistemul de rachete S-400 sau noile sisteme hipersonice - forța militară a Rusiei, fie ea aeriană sau maritimă, are probleme de dotare. Unul dintre avioanele de luptă, considerat nou, s-a înălțat pe cer încă de acum 9 ani, iar un tanc de ultimă generație și-a făcut debutul la parada militară în urmă cu 4 ani. 
Însă înzestarea cu noile tehnici este prea lentă.

Programul prin care rușii caută să-și crească flota de fregate se mișcă și el în pași de melc. Moscova speră să mai adauge încă 14 nave, dar pentru 12 dintre ele nu are încă motoare.

Moscova plănuiește în următorii ani și producția a 150 de noi avioane - model Suhoi 57. Numai unul ar putea fi gata anul acesta, apoi încă o serie de 14 unități.

În privința noilor tancuri, de asemenea, Putin se lăuda în 2016 că va achiziționa 2.300 din seria Armata. Au fost testate mai multe prototipuri, iar anul acesta ar putea ajunge doar primele 12, dintr-un total de 100.

Ambiții mai mari decât resursele

Experții subliniază că ambițiile Moscovei sunt mult mai mari decât resursele financiare de care dispune. În acest context, sunt comentate ironic inclusiv paradele militare la care Vladimir Putin participă de fiecare dată mândru în Piața Roșie din Moscova. Ceea ce se vede acolo poate fi comparat cu vitrina unui restaurant din Japonia, în opinia lor. Sunt modele de mâncare, nu mâncare. Așa e și cu echipamentele militare ale Rusiei. Este doar o vitrină care arată bine. În realitate, puterea sa de a se înarma este extrem de limitată.

Resursele financiare îşi spun cuvântul cel mai mult. Iar Rusia ar putea să păşească pe un drum periculos. URSS a intrat în colaps pentru că economia sa nu a putut face faţă până la final în cursa înarmărilor din Războiul Rece. Războiul din Afganistan, Vietnamul sovieticilor, şi creşterea bugetelor militare de către preşedintele Ronald Regan a stors economia URSS. Spre finalul anilor 70, Moscova cheltuia între 12 și 14 la sută din PIB pentru înarmare. Ceea ce economia nu putea suporta. Iar când americanii au făcut un pas în plus a venit colapsul.

Încheierea tratatului nuclear cu Statele Unite, din 1987, rupt recent, era la acea vreme necesar pentru Moscova. Dar era deja prea târziu.