Comisia Europeană a depistat mai multe nereguli în programele de oferire a cetățeniilor contra investițiilor în Cipru, Malta și Bulgaria. Mai mult decât atât, probleme sunt și în programele vizelor de reședință contra investiții din alte 20 de state UE.

Comisia Europeană anunță că, până la sfărșitul anului 2019, condițiile prentru a aplica la aceste proiecte vor fi înăsprite. În ultimii ani, sute de ruși bogați au ajuns cetățeni ai unor state europene, printre aceștia aflându-se Oleg Deripaska și Arkadii Voloj, ambii apropiați ai lui Vladimir Putin.

Un raport al Comisiei Europene care va fi publicat la 23 ianuarie, anunță că prin intermediul acestor programe, grupări criminale se infiltrează în spațiul UE, ridicând riscurile spălării de bani, evaziunii fiscale și corupției, notează Reuters.

Experții UE constată că țările care acordă cetățenii contra investițiilor au probleme la capitolul verificării originii banilor care sunt investiți. O altă problemă este procedura complicată de obținerea informațiilor despre persoana care a primit cetățenia.

Aceste țări încalcă unul dintre principiile de bază ale UE ca cetățenii să locuiască preponderent pe teritoriul Uniunii. Aceleași probleme au fost depistate și în țările care oferă vize de reședință contra investițiilor.

Cipru, Bulgaria și Malta oferă cetățenia statului dacă o persoană investește între 1 și 2 milioane de euro în economie.

Amintim că la sfârșitul anului 2018, Marea Britanie a suspendat programul vizelor de investitor din cauza acestor riscuri. Anterior, presa a scris că familia șefului Serviciului de Spionaj Extern al Rusiei, Serghei Narîșkin a obținut viză de reședință în Ungaria în baza unui asemenea program.

Până la sfârșitul anului, Comisia Europeană va veni cu un nou proiect care urmează să înăsprească condițiile de oferire unor asemenea facilități.