„Statul islamic” și-a asumat exploziile unei clădiri și a unui microbuz din Magnitogorsk în timpul sărbătorilor de revelion. Comitetul rus de Investigații a declarat că versiunea principală a prăbușirii este explozia de gaze naturale și a îndemnat opinia publică să nu ia în serios declarațiile teroriștilor. Versiunea unui act terorist la Magnitogorsk a fost lansată de mai multe instituții media, care au citat surse anonime. La data de 18 ianuarie, această versiune a primit noi detalii importante.

O anchetă a portalului de investigații „Baza” face cunoscute numele a trei persoane care se aflau în microbuzul care a explodat pe 1 ianuarie. Potrivit jurnaliștilor aceștia sunt originari din Tadjikistan: Mhamud Djumaev, Alișer Kaimov, Almir Abitov. În materiale apare și un oarecare Ashab.

În anchetă este scris că sediul teroriștilor ar fi fost un apartament de pe adresa Lenin 93, închiriat de Alișer Kaimov. Vecinii au spus că în acel apartament adesea se întâlneau niște bărbați care discutau cu voce tare într-o limbă străină, iar la 30 decembrie, locatarii au văzut cum acei bărbați au adus în apartament un balon cu gaz. În plus, bărbații au închiriat un apartament în casa de pe strada Kafrl Marx.

Potrivit investigației, bărbații au plănuit o serie de explozii pe străzile din Magnitogorsk, vrând sî ascundă explozive în urnele de gunoi. Explozia în apartamentul de pe strada Karl Marx urma să fie ultima în lanțul de deflagrații. Explozivul improvizat din apartamentul 315 a detonat înainte din cauza unei erori sau din cauza unui SMS care a venit la telefonul conectat la exploziv.

Urmare a acestei erori, toate explozibilele pregătite au rămas în apartamentul de pe strada Lenin, se menționează în anchetă. În oraș a început operațiunea specială a organelor de forță, iar teroriștii au reușit să arunce doar un pet de plastic cu fire și telefon la o distanță de un kilometru și jumătate de apartament, în apropiere de centrul comercial Continent. Obiectul a fost depistat apoi de un paznic.

În anchetă se spune că FSB-ul cunoștea de existența celulei teroriste în Magnitogorsk și chiar le asculta conversațiile, însă, înainte de explozii, presupușii teroriști au trecut la alte numere de telefon. Imediat după explozia din apartamentul de pe strada Karl Marx, organele de forță au inițiat operațiunea de reținere și au înlănțuit în seara zilei de 1 ianuarie regiunea în jurul străzii Lenin, au evacuat locuitorii din casă și au început să verifice documentele. În textul investigației se menționează că teroriștii au încercat să rupă cordonul cu ajutorul unui microbuz, dar au fost nimiciți tot cu mașină. Explozia a avut o asemenea forță încât a fost posibilă identificare unui singur mort.

De asemenea, în materialul publicat se menționează, cu referire la cinci surse independente deodată, că în explozia de pe strada Karl Marx a fost folosit hexogenul. Această versiune este susținută de o vecină a lui Kaimov, unul dintre presupușii teroriști, care a văzut cum locuitorii de pe strada Lenin au adus acasă pachete cu praf alb.

Explozia din Magnitogorsk a avut loc în dimineața zilei de 31 decembrie. Ca rezultat, una dintre scări s-a prăbușit complet, au murit 39 de persoane. Comisia de anchetă nu a găsit urme de explozibil, iar cauza preliminară a tragediei a fost explozia gazelor naturale.

Znak.com a scris la 3 ianuarie făcând referire la surse din FSB că a avut loc un act terorist, explozia clădirii și a microbuzului fiind legate.  

Comisia de anchetă a declarat astăzi că versiunea principală a investigației rămâne explozia de gaze naturale.